In ultima jumatate de secol, schimbarile climatice au sporit inegalitatea intre tari, ducand la reducerea cresterii economice in statele cele mai sarace, in timp ce sporesc prosperitatea in unele dintre cele mai bogate tari, arata un nou studiu, citat de BBC, informeaza Mediafax. Potrivit cercetatorilor de la Universitatea Stanford din California, din cauza incalzirii globale discrepanta dintre cele mai sarace si cele mai bogate tari este cu aproximativ 25% mai mare.
Tarile africane in latitudinile tropicale au fost cel mai grav afectate, PIB-ul pe locuitor din Mauritania si Niger fiind cu peste 40% mai mic, din cauza cresterii incalzirii globale. India, despre care Fondul Monetar International (FMI) spune ca va deveni cea de-a cincea economie mondiala in acest an, a avut un PIB pe locuitor cu 31% mai mic in 2010, din cauza incalzirii globale. iar PIB-ul Braziliei, a 9-a economie mondiala, cu 25%.
Pe de alta parte, potrivit studiului publicat in Proceedings of the Journal of the National Academy of Sciences, incalzirea globala a contribuit la PIB-ul pe locuitor al catorva state bogate, printre care se numara si unii dintre cei mai mari generatori de gaze cu efect de sera din lume.
Coautorul documentului, profesorul Marshall Burke, de la Departamentul de Stiinte Earth System Science de la Universitatea Stanford, a petrecut mai multi ani analizand legatura dintre temperatura si fluctuatiile economice in 165 de tari, intre anii 1961 si 2010. Studiul a utilizat mai mult de 20 de modele climatice pentru a determina cat de mult au afectat schimbarile climatice temperatura tarilor, iar apoi a calculat 20.000 de versiuni ale ritmului anual de crestere, daca nu ar fi existat fluctuatii in temperatura. Profesorul Burke a demonstrat ca incalzirea globala a accelerat in tarile racoroase, pe parcusul anilor mai caldurosi, in timp ce in tarile calde a incetinit. ,,Datele istorice arata ca, in mod clar, culturile sunt mai productive, oamenii sunt mai sanatosi si suntem mai productivi la locul de munca cand temperaturile nu sunt nici prea calde, nici prea reci”, a spus el.
Cercetatorii spun ca, desi exista o anumita incertitudine in ceea ce priveste beneficiile pe care tarile mai reci si mai bogate le au, impactul asupra tarilor mai calde de-a lungul istoriei a fost neechivoc. Daca cercetatorii ar fi luat in considerare fenomenul de incalzire globala inca de la inceputul Revolutiei Industriale, efectele observate ar fi fost mult mai mari. ,,Rezultatele acestui studiu sunt in concordanta cu ceea ce a fost cunoscut de ani de zile, ca schimbarile climatice actioneaza ca un multiplicator de amenintari, profita de vulnerabilitatile existente si le inrautatesc”, spune Happy Khambule, consilier politic la Greenpeace Africa. ,,Acest lucru inseamna ca cei mai saraci si cei mai vulnerabili sunt cei mai afectati de schimbarile climetice, iar tarile in curs de dezvoltare trebuie sa faca fata impactului din ce in ce mai puternic al climei, in detrimentul propriei dezvoltari”. Khambule a spus ca impactul asupra Mozambicului este clar dupa pagubele produse de ciclonul Kenneth, care a provocat mai mult de 40 de decese pe 25 aprilie. In martie, mai mult de 900 de persoane au decedat in Mozambic, Malawi si Zimbabwe din cauza ciclonului Idai. Dar chiar si Africa de Sud, care beneficiaza de o infrastructura mai sofisticata, s-a confruntat cu evenimente meteorologice extreme precum criza de apa Ziua Zero din 2018 si inundatiile recente din Kwa-Zulu Natal.
Potrivit studiului, intre 1961 si 2010 toate cele 18 tari ale caror emisii istorice totale sunt mai mici de 10 tone de CO2 pe locuitor au suferit un impact negativ din cauza incalzirii globale, cu o reducere a PIB-ului pe locuitor de 27%.
In schimb, 14 din cele 19 tari ale caror emisii cumulate depasesc 300 de tone de CO2 pe locuitor au beneficiat de incalzirea globala, cu o contributie medie la PIB pe locuitor de 13%.
Solomon Hsiang, profesor de politica publica la UC Berkeley, afirma ca, desi impactul incalzirii globale asupra tarilor mai sarace si mai calde este unul cert, impactul negativ se resimte si in tarile mai bogate. De asemenea, este mai putin clar modul in care tarile din latitudinile mijlocii, inclusiv SUA, China si Japonia au fost afectate de cresterea incalzirii globale. ,,Pe termen lung, schimbarile climatice nu sunt de folos nimanui”, a precizat Khambule. ,,Daca vom continua, ne vom confrunta cu schimbari climatice majore. Este esential ca cei mai mari emitatori din lume sa-si reduca emisiile de CO2 cu cat mai repede cu putinta”.