“hai,
hai să fim noi,
hai să fim noi, pe malul unei ape, nisipul să ne fie cearceaf, cerul să fie acoperișul nostru până vom evada de acolo, norii să ne fie umbrelele care ne păzesc de iubirea soarelui atunci când nu stăm la umbra unui copac menit să ne fie adăpost, vântul să fie brațul naturii ce ne mângâie duios, cu dragoste, cu grijă.
hai să fim noi, într-o călătorie, fără griji… doar cu bucuria că suntem noi și mai presus de asta, că suntem amândoi, mașina să ne fie ajutorul de încredere atunci când vrem să avem și altceva înafară de o viață obișnuită, șoseaua să ne fie banda de film de pe care se derulează viitoarele imagini și plăceri ce vor veni.
hai sã fim noi, într-o dimineață în care căldura își face de cap pe afară, stând în patul așezat lângă fereastra ce ne oferă posibilitatea de a privi lumea și nu doar ce se vede, ci și ce nu se vede, să stabilim ce vrem să facem în acea zi, să stăm față în față așezați pe plapuma moale lăsând adierea plăcută a vântului să ne gâdile pe tot corpul, felul în care ne privim să fie siguranța unei noi zile că noi suntem și vom fi.
hai să fim noi, după o zi în care nu ne-am văzut, fiind preocupați cu diferitele activități care ne mănâncă timpul, ca doi vechi buni prieteni ce nu s-au văzut de mult timp, povestind nimicurile cu care ne-am confruntat, bucuriile ce ni s-au întâmplat, ofurile de peste zi, dorințele pe care le avem, de la viață, de la noi înșine, sau unul de la altul.
hai să fim noi, doi factori separați, care împreună pot să țină timpul în loc, să ne bucurăm de fiecare secundă, să transformăm secundele în ore și să trăim orele ca fiind o veșnicie, doi factori ce pot să schimbe pe alții dar ei să nu se schimbe deoarece fiind noi, suntem perfecți așa.
hai să fim noi,
hai…”
