Dovezi stiintifice sustin teoria ca orice ai face altcuiva, bun sau rau, se va intoarce asupra ta cu aceeasi forta. Ca aceasta este o lege de baza a universului si nu exista nicio modalitate de a o pacali. Glontul pe care il tragi acum te va rani tot pe tine la un moment dat, deoarece binele si raul nu exista decat ca manifestare de moment, ale carei consecinte depind de timp si de spatiu. Universul nostru se creeaza in functie de iubirea, rautatea, compasiunea sau indiferenta pe care le manifestam si astfel, compasiunea si iubirea devin imperative morale, intrucat a face rau altei fiinte inseamna sa ranesti constiinta universala si, implicit, pe tine insuti.
Acestea sunt cateva dintre concluziile pe care Bernand Haisch le dezvolta in Teoria existentei lui Dumnezeu. Plecat de copil din Germania spre mult visatul pamant al fagaduintei american, Bernanrd Haisch s-a format in spiritul educatiei religioase primite la scoala parohiala St. Catherine of Sienna fiind insa atras de domeniul stiintei. Combinand educatia religioasa cu fascinatia pentru spatiu, a urmat un an seminarul calugarilor benedictini de la St. Meinrad Achabey urmandu-si apoi chemarea de a deveni astronom profesionist. Tocmai demersurile stiintifice il determina sa caute raspunsuri la intrebari nestiintifice, precum cea despre existenta lui Dumnezeu. Teoria existentei lui Dumnezeu incearca sa ofere un raspuns la intrebarile fundamentale legate de natura umana vazuta din perspectiva stiintei, majoritatea dogmelor religioase fiind irationale si pline de erori in aspectele legate de Dumnezeu. Ele esueaza in a oferi solutii paradoxurilor elementare de genul bun/rau, bogatie/saracie, etc.
In opinia sa, stiinta zilelor noastre e bazata pe premisa materialismului, a reductionismului si a intamplarii. El contrazice reductionismul conform caruia universul poate fi inteles prin reducerea la componentele sale de baza: atomi, molecule si descompus pentru a-i intelege mecanismul de functionare. Aceasta convingere admite ca singura realitate posibila este cea explorata stiintific, iar Dumnezeu si inteligenta imateriala sunt doar niste mituri rasuflate. In acelasi timp, reprezinta o viziune dogmatica ce goleste existenta universului de sensuri marete, inlocuindu-le cu satisfactii psihologice. Un proeminent laureat al premiului Nobel afirma: cu cat aflam mai multe despre univers, cu atat devine mai clar ca acesta este fara sens. Pe masura ce valorile isi pierd bazele, pericolele si atrocitatile se dezvolta in intreaga lume, consecintele firesti ale unui unives lipsit de sens fiind uratenia si distrugerea.
Plecand de la afirmatia Genezei ,,Dumnezeu a spus Sa fie lumina si a fost lumina”, autorul, impreuna cu un coleg, ofera o perspectiva diferita postulatului lui Newton: F=ma, conform caruia cu cat masa unui obiect asupra caruia se exercita o forta este mai mare, cu atat acceleratia rezultata este mai mica. Cei doi demonstreaza ca materia rezista acceleratiei deoarece focarul zero exercita o forta ori de cate ori apare acceleratia. Cu alte cuvinte, campul electromagnetic al focarului zero genereaza o forta ce se opune acceleratiei la exercitarea altei forte. ,,Actiunea luminii cuantice este ceea ce face ca materia sa para solida, aparent stabila, materie din care noi si lumea noastra suntem facuti.”
Concluzia este ca lumea materiala obisnuita este sustinuta de o forma de lumina. Desi suna mistic, afirmatia este validata de teoria focarului zero al electrodinamicii stocastice si de teoria relativitatii speciale a lui Einstein. Cea din urma sustine ca spatiul si timpul nu sunt fenomene distincte, asa cum ni se par noua. Ele sunt create de propagarea luminii sub forma unui focar zero electromagnetic care sustine lumea materiala. Din aceasta perspectiva, afirmatia Genezei Sa fie lumina nu mai este doar o figura de stil.
Raspunsul cartii la spaima oamenilor de stiinta ca ,,mareata era a descoperirii stiintifice se incheie” este ca stiinta este pe cale sa descopere o viziune radical diferita. In timp ce oamenii de stiinta incearca sa descopere cum poate creierul sa dea nastere constiintei, misticii sustin ca nu materia da nastere constiintei, ci invers. Astfel, campul explorarilor stiintifice devine tot mai vast. ,,Realitatea inseamna mult mai mult decat lumea fizica, ceva ce majoritatea umanitatii pare sa inteleaga in mod intuitiv.”
