Curiozitati

Curiozități despre apă

Share

Știai că ne naștem cu aproape 90% apă în constituția fizică, dar și că apa este unul dintre elementele indispensabile omului pentru a supraviețui? Citește și alte curiozități despre apă și lucruri interesante despre circuitul apei. 
Apa este substanța fără miros, gust sau culoare, dar și unul dintre cele mai răspândite substanțe de pe Pământ. Circuitul apei în natură, ciclul apei sau ciclul hidrologic, este procesul de circulație continuă a apei în cadrul hidrosferei Pământului. Mai jos vei găsi mai multe curiozități despre apă și lucruri interesante la care nu te-ai fi gândit. 

Curiozități despre apă

  • Sunetul se propagă mult mai repede prin apă decât prin aer. 
  • Apa caldă e mai uşoară decât apa rece.
  • Apa caldă îngheaţă mai repede decât apa rece. Oamenii de ştiinţă habar n-au de ce. 
  • Creierul uman este alcătuit în proporţie de 78% din apă, iar oasele conţin 31% apă. 
  • Senzaţia de sete apare în momentul în care pierdem 1% din apa din organism. 
  • Apa ar trebui consumată la o temperatură de circa 5 grade Celsius pentru ca organismul să beneficieze de toate calităţile sale. 
  • Dacă bei prea multă apă, poţi să intri în comă. Supraalimentarea cu apă se numeşte hiponatremie, duce la scăderea nivelului de sodiu din organism, iar celulele încep să se umfle. 
  • Pământul este acoperit de apă în proporţie de 71%, însă mai puţin de 1% este apă dulce sau potabilă. 
  • Cel mai adânc lac din lume se afla în Siberia, Rusia. Lacul Baikal are o adâncime de peste 1.700 de metri, iar toată apa lui reprezintă 20% din totalul apei potabile de pe glob.
  • Știai că apa plată expiră din pricina sticlei în care este îmbuteliată, nu a conţinutului?
  • Apa poate provoca… arsuri! Vara, dacă uzi plantele la prânz, picăturile rămase pe frunze se comportă ca nişte lentile la contactul cu razele soarelui şi ard planta, care apoi moare… 
  • Apa e responsabilă pentru unul dintre cele mai frumoase fenomene meteo: curcubeul. Acesta apare atunci când razele soarelui se reflectă prin picăturile de apă din atmosferă. 
  • O banană e formată 75% din apă, pepenele roşu are 95% apă, cel galben, 90%, perele au 93%, iar caisele şi piersicile, 87%. Roşiile conţin apă în proporţie de 90%, castraveţii sunt formaţi 96% din apă, iar vinetele, varza şi dovleceii au 93%, respectiv 92% şi 89% apă. Ştiind asta, de acum puteţi să alegeţi în cunoştinţă de cauză fructele şi legumele cu cea mai mare putere de hidratare. 

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *